Institutul pentru
Oraşe Vizionare
Institutul oferă suport liderilor comunităților (locale) pentru a dezvolta orașe și regiuni în care oamenii să se simtă respectați, implicați și fericiți.
Comunitățile pot deveni competitive și atractive pentru rezidenți, vizitatori și investitori si pot avea cu adevărat impact în lume, doar atunci când știu cine sunt și încotro vor să se îndrepte.
Rolul nostru este să sprijinim administrațiile și comunitățile locale să-și creeze branduri de oraș puternice bazate pe o legatură strategică între realitățile curente ale localității, potențialul neexplorat, identitatea locuitorilor și viziunea pe termen lung.
Dezvoltăm, de asemenea, diverse instrumente și soluții care să ajute liderii comunitătilor să cunoască și să înțeleagă punctele forte și punctele slabe ale orașelor și să-și măsoare performanța și evoluția. Un astfel de instrument-barometru este City Index 2024, cea mai cuprinzătoare evaluare a performanței orașelor din România, bazată pe cifre.
Folosim instrumente specifice domeniilor de Place Branding, Marketing Strategic și Placemaking pentru a dezvolta identitatea competitivă vizionară a orașelor și regiunilor.
“La Institutul pentru Orașe Vizionare, avem misiunea de a sprijini liderii care își propun să dezvolte cu ambiție și viziune comunitățile pe care le conduc. CITY INDEX, dezvoltat de IOV, este un instrument complex, care are misiunea de a oferi orașelor o reflecție a realității prezente, de a permite comparații cu propria performanță, de a stabili obiective de dezvoltare și de a celebra progresul. Pentru că nu putem îmbunătăți decât ceea ce măsurăm.”